Cand ai ascultat ultima data natura intr-o seara de vara?
Se aud greierii... Aproape si departe, greierii neobositi care isi canta pretutindeni cantecul noptilor de vara. Este o armonie greu de explicat in cateva cuvinte. Pare ca timpul sta pe loc... acelasi timp al copilariei mele, aceeasi melodie, aceeasi armonie.
Se aude si un caine in departare. Un altul ii raspunde. Un dialog frumos se naste intre ei. Incet-incet se alatura catei si mici si mari, cu latrat mai gros si mai subtire. Unii aproape, in vecini, altii departe in sat. Pare ca se cunosc prea-bine si se pun la curent cu activitatile si evenimentele zilei.
Greieri si caini.
In fundal trenul care se apropie de gara, cu sunetul ritmat al mersului pe pe sine argintii. Este departe. Imi aduce aminte de bunicul, pe vremuri mecanic de locomotiva, care ne ducea la Bucuresti din vacanta mare cand nu veneau parintii cu masina sa ne ia pentru o excursie la munte. Imi amintesc cum scria cuponul de tren, cu statia de plecare, destinatia si "via". El trecea mereu "via Titu". Eram copil si nu aveam o harta la indemana sa inteleg ce voia sa zica si sa vizualizez. Dar am tinut minte si imi amintesc cu drag.
Se aud greierii, cainii, trenul si locomotiva.
Adie vantul usor. Frunzele fosnesc si ele, in copaci si pomi. Dudul secular, prin crengile si frunzele sale stabilesc ritmul, acompaniind cantecul greierasilor. Trece si trenul.
Se aud greieri, caini, trenul si locomotiva, vantul printre frunze.
Canta si o cucuvea, pe aproape. Se aseaza langa un stalp. Bunica alunga mereu cucuvelele, zicand ca nu aduc bine, iar cantecul lor nu este bine-venit. Oricat ar fi de alungate, ele zboara si se aseaza din loc in loc sa cante. Isi urmeaza menirea din batrani.
Se aud greieri, caini, vantul adiind printre frunze si o cucuvea.
Stau langa foc, aud flacarile cum danseaza, scanteile cum se ridica in aer sa se stinga si lemnele cum trosnesc.
Se aud greieri, caini, vantul adiind printre frunze si dansul focului.
Apare si un avion pe cerul instelat, adaugand sunetul sau pe fundal si luminite colorate care ne atrag atentia. Treptat trece si el.
Raman greierii si sunetul focului.
Incepe o noua pasare sa cante. Impune un nou ritm cu calm. Greierii parca dispar, desi ei canta in continuare. Noul solist capteaza atentia.
Se aud greieri, dansul focului si o pasare de noapte. Vantul adie din cand in cand, usor.
Apare o radasca-n zbor. Privirile se ridica din nou, admirand mica insecta cu clesti mari. A trecut.
Raman doar greierii cu melodia noptilor de vara. Aceeasi melodie pe care o ascultau strabunii nostri. Aceeasi melodie pe care o vor asculta copiii si nepotii peste ani. Aceasta este o parte din melodia naturii, cu frecventele sale linistitoare, datatoare de liniste, sanatate, continuitate. Aceasta este eternitatea naturii si bogatia care se transmite din generatie in generatie!
Va invit sa iesiti din cand in cand din artificialul orasului, din muzica fragmentelor de pe telefon sau de la televizor si sa ascultati melodia naturii, sa va conectati la puritatea si eternitatea vietii.
Cu drag,
Irina