Odata cu pandemia, multi dintre noi au cautat variante sa se reintoaca in natura, la casa parinteasca, la casa bunicilor, la tara la rude, la casuta de vacanta, intr-o casa noua in mijlocul naturii, fiecare dupa variantele disponibile si posibilitati. Fie pentru un weekend, fie pentru mai mult timp. In oricare situatie, fiecare a cautat sa se reintoarca macar putin catre natura, care ne umple sufletele de sanatate, liniste si bucurii.
Cred ca oamenii care locuiesc aproape de natura sunt mai linistiti, mai bucurosi pentru lucrurile marunte, mai fericiti... Langa natura timpul trece altfel si parca avem timp sa ne bucuram de fosnetul frunzelor, de ciripitul pasarilor, de razele soarelui si de adierea vantului. Parca ne ridicam mai des privirea spre inaltul copacilor, spre cer, spre norisorii albi si pufosi, stiind sa observam si sa admiram ce este in jurul nostru. Ne simtim bine pentru ca este e liniste, relaxare, incredere. Natura isi urmeaza cursul firesc, intr-un joc parca etern al ciclurilor si al generatiilor.
Dupa un ragaz de iesit in natura, revenind in oras, energia inconjuratoare este alta, mai joasa, mai densa. Freamatul frunzelor si adierea vantului palesc in fata masinilor care merg pe strazile orasului, conduse de oameni agitati, grabiti, furiosi in vanatoarea de greseli a celorlalti paticipanti la trafic. Telefonul, o stire online, un like, un mesaj, o reclama la televizor, o emisiune de prost-gust, toate parca ne invaluie, aducand cu sine convingerea ca nu este timp pentru nimic, ca ziua este mult mai scurta fata de cum era in trecut. Avem impresia ca timpul este altul, iar stresul ne acapareaza vrand-nevrand, pe ne-observate.
Traficul permanent al capitalei, un vecin care iti ia locul de parcare, un altul care trece grabit fara sa observe oamenii din jurul sau, un pieton neatent la trecerea de pietoni, liftul care este tinut ocupat in timp ce se incuie usa pentru a evita o asteptare suplimentara - toate acestea ne sunt familiare, facand parte din cotidian. Masca asezata pe nas la fiecare deschidere de usa, o teava sparta, un instalator de ne-gasit, un zgomot de bormasina in mijlocul programului de liniste, o masina de spalat rufe care centrifugheaza, un latrat de caine cand se aude usa liftului... Desigur ca ne sunt familiare. Atat de familiare, incat fiind atat de prinsi in mijlocul lor, ajungem sa nici nu ne mai dam seama ca acest natural cotidian este atat de departe de firescul pe care natura umana a fost facuta sa il traiasca...
Acest natural cotidian al orasului este de fapt un zgomot de fond care ne distrage permanent de la frecventa naturala a naturii, aducatoare de sanatate, liniste si fericire din lucruri marunte.
Am sansa extraordinara sa lucrez in afara Bucurestiului, intr-un loc unde ajung trecand zilnic prin verdele padurii, prin galbenul campului de rapita, pe sub albastrul deschis al cerului. Si ma bucur de acest lucru zi de zi.
Natura isi urmeaza cursul, iar noi uitam sa observam adevaratul frumos ce ne inconjoara, furati de zgomotul de fond al civilizatiei.
Va invit cu drag sa ridicati privirea spre cer mai des si sa va ganditi cum va fi vremea, dupa cum arata norii, dupa cum se simte aeul, dupa cum arata razele soarelui. Va invit sa ascultati ciripitul pasarilor, sa vedeti frunzele cum cresc si cum isi schimba culoarea dupa vreme. Va invit sa fiti mai aproape de natura cu fiecare ocazie.
Cu drag,
Irina